PERSONAL TRAINER

CARMEN CONSTANTINESCU

Sănătate noastră este cea de care trebuie să avem grijă în fiecare zi.

DATA NAȘTERII: 17 aprilie 1976

DESPRE MINE

 Sunt o persoană activă, nici nu as putea fi altfel în preajma celor trei copii, de la care am învățat că mișcarea este naturală și te face fericit. Cu un master în chimie, cursuri de formare în imunologie și biochimie, sunt adepta unui stil de viață sănătos și echilibrat. Cred că schimbarea îi face pe oameni mai puternici, iar cel mai mare avantaj al omului este să se cunoască pe sine. De aceea am ales să urmez cursul de Instructor Pilates, care m-a adus mai aproape de visul meu de a-i ajuta pe oameni să facă sport cu drag.

MESAJUL MEU

Fiecare om este unic, în colaborarea noastră, pe parcursul antrenamentelor, te pot ghida pentru a fi mai aproape de obiectivul tău, beneficiind de atenția mea pentru a efectua corect exercițiile, având astfel o șansă mai mare de reușită, fie că dorești să te menții în formă, ori pur și simplu cauți o scuză de evadare din rutina zilnică. Te aștept cu drag să combatem împreună stresul cotidian printr-o metodă sănătoasă și eficace!”

CERTIFICATE

Instructor Pilates la Fitness Scandinavia

CE SPUN CLIENȚII

"Great energy and amazing instructors. I totally loved everything about this studio. I recommend it to everyone."
Ana Maria T.

PROGRAMARE ONLINE

CARMEN CONSTANTINESCU - PERSONAL TRAINER

Profită de avantajele campaniei noastre de antrenamente

Fii mai puternic decât scuzele tale / Succesul se obține când pregătirea & oportunitatea se întâlnesc / Urmează-ți rutina mereu / Mănâncă sănătos pentru a avea mușchi puternici / O dieta echilibrată face corpul tău sănătos / Nu te teme, fă primul pas / Nu pune niciodată o limită de vârstă viselor tale

Scroll to Top