PERSONAL TRAINER
ELENA MERISANU
DATA NAȘTERII
10 martie 1981

DESPRE MINE
Nutriția și sportul m-au pasionat din adolescență, chiar dacă drumul meu a mers inițial către alt domeniu, la fel de interesant pentru mine, cel al limbilor străine. Însă mișcarea a făcut întotdeauna parte din viața mea, ceea ce m-a determinat să fac o schimbare radicală în carieră. Astfel, ceea ce inițial era doar un hobby, a devenit în timp profesie și consider că a fost cea mai bună decizie din viața mea, pentru că nimic nu îmi oferă satisfacția pe care o primesc oferind cunoștințele mele oamenilor dornici să devină o variantă mai buna bună a lor. În acest mod, evoluez zilnic, la rândul meu, pentru că de 8 ani, învăț din fiecare experiență, cu fiecare sesiune de sport și de la fiecare persoană pe care o antrenez.
MESAJUL MEU
De aceea, suntem datori să păstrăm frumusețea acestei „opere”, întreținând-o fizic și mental prin mișcare, meditație, alimentație sănătoasă.
Acest demers implică muncă și perseverență și îmi face mare plăcere să îmi folosesc cunoștințele și să fiu provocată, la rândul meu, de oamenii pe care îi antrenez.
CERTIFICATE
- Instructor Yoga 200 TTC Yoga Alliance – Fitness Scandinavia
- Instructor Pilates Mat Advanced – cursuri și workshop-uri alături de Pilates Certification, Move On, Josie McKenlay
- Antrenor personal – Stay Fit Academy
- Instructor aerobic-fitness – ABC Fitness
- Tehnician nutritionist – University of Pittsburg, CFPSI 10 Plus, Vanguard Strategy
- In curand, licențiată in Kinetoterapie și Motricitate Specială
CE SPUN CLIENȚII
REZERVA UN LOC - SUNA ACUM!
Profită de avantajele campaniei noastre de antrenamente
Fii mai puternic decât scuzele tale / Succesul se obține când pregătirea & oportunitatea se întâlnesc / Urmează-ți rutina mereu / Mănâncă sănătos pentru a avea mușchi puternici / O dieta echilibrată face corpul tău sănătos / Nu te teme, fă primul pas / Nu pune niciodată o limită de vârstă viselor tale